“Puntea”

Te-ntinzi în mintea mea

ca puntea peste mare,

îmi sopteşti ‘vino-ncoace’ şi

mă urc linistită pe scândurile

înşirate de glasul tău calm şi sigur

calc uşurel, strângîndu-ţi cuvintele

cu fiecare pas tiptil

înaintat spre capătul îndemnării

atentă la îngustimea potecuţei suspendate

de harul animat al dorului tău

m-aşez cuminte unde se termină

voia ta.

          Arunc o privire către strand

şi  malul se vede ca pragul infinitului

iar marea unanimă ce mă priveşte

întânărită, se-ngână

cu orizontul primordial

            Îmi las picioarele goale să se atârne peste marginea

puntei, suple în leganarea lor

stârnînd fără grijă,

faţa apelor cu degetele

muiate în valurelurile care

izbucnesc în surîsuri aprinse.

            Mă las apoi pe spate

şi te aud suspinînd din lemne

sub greutatea mea uşoară

adierile stelelor ascunse

în cerul îngrosat cu albastru

aleargă in gingăsa lor râvnă să m-apuce.

 Îmi las capul intr-o parte

totul se opreşte brusc

momentul mă-nvăluie în faldurile timpului arestat

--tresar

de inimă spintecată

            fâlfie ia la sânu-mi transpirat

de fiori tainici

care se-nmulţesc în mărgeluţe de mir

pe pielea mea

mi se desprinde spinarea de punte,

arcuindu-se graţioasă spre

trupul tău, care m-acoperă ca un val

se revarsă toată marea în ochii mei

iubitori;

            mă scufund.

the dock and other poems