“Te Simt Oblic”
te simt oblic
dar tot mă doare
oare mi-aduc aminte ca m-a dorut cândva.
Da, aşa te simt,
oblic
astfel (un pic dinadins din partea ta)
deci nu ca o rază de soare
pătrunzătoare
care adeseori m-a căutat prin perdele
ci una slabă,
recunoscută doar prin praful ce
se-aşează lin
pe firul ei de lumină,
întins de-a lunghul camerei
terminindu-se în mijlocul podelei.
Mi se pare, totuşi de mirare
ca acest fir subţirel şi oblic
pornit din mii de ani de-atunci
pân-aici
e destul de harnic
să mi-a fi dus dorul tău
oricum, oblic, din depărtare
--ba nu—trădare!
E dorul meu însăşi, azi suflat în
colbul uitării
Lipit de gândul tău silit
spre mine
rece
şi oblic.
Mă faci să te simt, atât îmi este clar
ca şi dinainte,
să te simt ca un parfum ce nu-l mai port
al cui esenta răbufneşte de
dupa ureche de mi se umplă
pieptul făr să vreau,
să nu mai pot nici răsufla, să nu mai ştiu
de nimenea, nimic
decât să te simt,
aşa
oblic.