“Visul”
Am visat că m-am aflat pe un tărm străin şi
rumenit de soare şi de vânt
abia distinsă in născocirea
singurătăţii
pe plajă indiferentă de mine
de soare şi de vânt
era într-un ceas sur
al cărui moment s-a marcat din
profilul meu în opunerea
trecerii timpului
nu mai ştiu precis când
mi-am dat seamă că-mi lipsese
umbra, dar
pipăind cu mână,
lângă mine
era nisipul rece unde
a fost ultima ei şedere.
Toată nadejdea apoi s-a
surpat în grăunţi de
nisipuri miscătoare în care s-a
alunecat sufletul meu
greu de patimă
şi am înţeles ce mic este om
şi ce mare este tăcere când
iţi auzi zăngăneala oaselor tale înseşi.
m-am trezit în sfârşit
înfăşurată în giulgiu ţesut parcă de
păiangen milos din fusul
uitării,
conştientă cu fiecare sclipire ai ochiilor mei usturaţi
de somn
şi de vânt, şi de soare,
că orice mişcare m-ar
prăpădi în scrum şi sare;
simţeam răsuflările mele şubrede
prin strângerea şi lăsarea
pânzei care mereu începuse
să se rupă cu dezlegarea această profundă
m-am simţit lipită la sînul neanţului,
aşa încât acel spaţiu ce
umpluse cu forma mea patetică şi
secată,
era necontopit în planul molecular al timpului în mers;
eram cuprinsă şi totodata neîntegrată în
acest loc blestemat de soare, de vânt şi de
sufletul-mi sechestrat în plajă
de uitat.
Unde odată mi-a fost ciudă de
lăcrimile care cădeau parcă fără rost,
unde odată mi-a fost ciudă de
toată dragoste contiguuă cu fiinţa mea,
şi cu trupul meu
când te iubeam, mi-e ciudă acum de
acest loc care işi bate joc de mine cu
contrazicerea existenţei mele.
Am adormit.
Am adormit fără luptă şi fără remuscări,
legănată de oasele mele care băteau ca
toacă
spre miezul-nopţii, şi am visat că
ţi-am scris numele pe tabla mea de
nisip.
Şi vântul a încetat,
şi soarele s-a lăsat, şi faşa s-a topit în
muşchi
şi carne şi piele pe mine, ca o cifră vie.
Valurile îmi veneau ca păreri de rău,
către ţărmul străin şi înviat de soare, şi de vânt
şi am înţeles ce mic este durere şi ce mare este
nevoie
când poţi să plângi şi dincolo de moarte
atunci am vărsat o singură lacrimă
fierbinte
şi unde a picat a făcut o sticlă din nisip, în care mi-am
turnat somnul
şi visul
şi moartea acestui
ţărm indiferent de
mine de soare şi de vânt,
şi am azvârlit-o către
orizont, spre tine, spre apus;
şi cu cât mai departe
a adus-o marea, cu atât mai tare s-a
micşorat spaţiul acestă blestemat,
până şi sufletu-mi
de mult îngropat,
spre soare s-a înălţat.
m-am trezit apoi lin pe un ţărm străin
şi rumenit
de soare
şi de vint, şi am găsit numele
tău scris in nisip. M-am aşezat lângă el,
şi am adormit,
şi am visat ca m-ai iubit
odată.